| La Iaşi se va desfăşura Seminarul „Biserica în slujba comunităţii. Modele şi mărturii ale filantropiei creştine” |
|
Seminarul „Biserica în slujba comunităţii. Modele şi mărturii ale filantropiei creştine”. Evenimentul va avea loc în cadrul „Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştină” (18-25 ianuarie). Vor participa reprezentanţi ai Centrului Diecezan „Caritas” din municipiu, ai Institutului Social Caritativ „Diaconia” şi ai AIDRom Iaşi. Din partea autorităţilor locale vor fi prezenţi delegaţi ai Direcţiilor de Muncă şi Incluziune Socială, de Asistenţă Comunitară şi de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Temele dezbătute la acest seminar vor încerca să acopere dimensiuni ale practicii filantropiei creştine, distincte de cele ale asistenţei sociale practicată de instituţiile laice. Vor susţine referate: părintele lector dr. Dan Sandu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Iaşi – „Filantropia ca asistenţă religioasă şi socială. Vocaţia Bisericii lui Hristos”, părintele Marius Atan, directorul Centrului Diecezan „Caritas” – „L-a dus la o casă de oaspeţi” şi părintele Iulian Negru, director executiv în cadrul Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei – „Prietenul meu aproapele. Modelul implicării ortodoxe”. Sursa: Radio TRINITAS |

