Boală. Suferinţă. Deznădejde. Resemnare. Zece leproşi. Un tablou nu tocmai roz. Un perimetru al morţii străpuns de prezenţa Mântuitorului. O sfidare a acesteia. Şi totul în numele iubirii desăvârşite.
Uimire. Vindecare. Bucurie. Uitare. Cu o singură excepţie: un samarinean. Dar şi o întrebare retorică, plină de amărăciune: "Dar cei nouă unde sunt?"(Luca 17, 17) Au alergat să împlinească litera legii (prezenţa înaintea preotului de la templu pentru a se constata vindecarea) de parcă le- ar fi fost frică să nu se îmbolnăvească din nou. Reîntoarcerea în societate a însemnat, întoarcerea la normalitatea păcatului. Au uitat de cel care i- a vindecat. Parcă li se cuvenea aceasta. Erau parte din poporul ales. Sufiient pentru ei. Nu mai aveau nevoie de Dumnezeu. De fapt, în sinea lor, nici nu conştientizau greşeala. Prin respectarea etapelor legii, considerau că şi- au făcut datoria faţă de Dumnezeu.Totul legist. Sec.
Şi totuşi, dintre ei, un samarinean, aduce o completare de la sine. Mulţumeşte. Un gest de normalitate şi nu de blasfemie, aşa cum poate ar putea interpreta unii rigorişti. Ceea ce a făcut el ţinea de bun simţ, de respect şi de duhul legii.
Mi- ar fi plăcut să- i ştiu numele acestui om. L- aş fi pomenit la Sfânta Proscomodie. Aşa, îl pomenesc doar amintindu- vă ce a făcut el pentru Dumnezeu, pentru mine şi pentru noi toţi. Ne- a preda prin smerenie (gest şi cuvânt) lecţia bunului simţ, a recunoştinţei cu un alfabet simplu, redus doar la câteva litere: M, U, L, Ţ, U, M, E, S, C.
Sebastian Cătălin Hogea, preot
