| Da. Se poate |
|
O sinagogă plină. Un rabin agitat. O femeie simplă din popor, aplecată la propriu și la figurat, spre rugăciune. În acest context, prezența Mântuitorului, (Evanghelia Duminicii a XVII- a după Rusalii), tăcut, ascultător, ca și auditoriul, devine stânjenitoare. A îndrăznit să ajute un om, să pună pecetea Sa dumnezeiască a iertării și dragostei pe optsprezece ani de suferință și modestie, de luptă interioară cu ispitele și încercările diavolului. (versetul 11: ”Și iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum”.) Nu I- a cerut nimeni să facă asta. A simțit nevoia, atât ca om, cât și ca Dumnezeu, deoarece a întâlnit un veterean al luptei cu el însuși, un stâlp al răbdării jertfelnice și al nădejdii necondiționate. Era prea mare contrastul spiritual în acea sinagogă. Atacul verbal violent asupra Mântuitorului (versetul 14: ”Iar mai- marele sinagogii, mâniindu- se că Iisus a vindecat- o sâmbătă, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt care trebuie să se lucreze; venind deci într- acestea, vindecați- vă, dar nu în ziua sâmbetei!”), și răspunsul prompt al Acestuia (versetele 15 și 16: ”Iar Domnul i- a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, și nu- l duce sa- I adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat- o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?”), limpezesc atmosfera. Se consumase încă un episod al interpretării arbitrare a textului scripturistic. Sebastian Cătălin Hogea, preot |